27 March 2018

Maison DADOO | Nunta Palat Snagov

Cununie si Nunta la Palatul Snagov

Toamna anului trecut a fost marcata de un moment unic pentru cuplul Georgia & Charles, care si-au incununat destinele intr-un cadru romantic pe pajistea Palatului Snagov.

Totodata a fost si un eveniment deosebit pentru echipa Maison DADOO, care s-a ocupat de toate aspectele necesare – de la Concept al evenimentului si partea de Wedding Planning pana la decoruri, logistica si aranjamente florale.

Evenimentul s-a desfasurat in interiorul unui cort transparent, cu o suprafata de circa 600 mp, prevazut cu mocheta alba, insertii suspendate tip falduri din voal alb, ring de dans, zona dedicata bucatariei si o zona de lounge pe terasa deschisa, care a fost impodobita cu ghirlande luminoase.

Tematica cromatica a evenimentului a gravitat in jurul albului si argintiului, a cristalelor si a florilor pastelate, diafane si romantice, cu accente de nunate de roz.

Pe pontonul lacului Snagov a fost amenajata o zona dedicata cununiei, cu un setup din scaune chiavari albe, covor alb, doua aranjamente de flori supradimensionate dispuse in pocale pe coloane albe de piatra, punctul focal fiind o structura tip “chuppah“, drapata cu alb si impodobita cu flori, unde s-a oficiat cununia.

Decor Floral pe Sfesnice de Cristal

Setup-ul meselor invitatilor a fost unul compus din mese rotunde, fiecare masa fiind decorata cu un centerpiece. Decorul floral a fost un mix de  aranjamente pe inaltime si la baza mesei, compus pe sfesnice inalte de cristal, cu accente argintii si decor floral de forma sferica, dar si la baza mesei cu decor floral pe fructiere.Cromatica a mers in aceleasi directii de alb si nuante de roz.

Partea de accesorii de masa a cuprins platouri-suport (chargers) cu bumbi argintii, fata de masa, tacamuri, servete de masa si vesela in ton.

O zona speciala a fost candy bar-ul din sticla modular, de mari dimensiuni, care a avut in interior aranjamente florale dispuse pe cuburi de oglinda, mix-ul de dulciuri pastrand de asemenea cromatica evenimentului.

Prezidiul a fost compus dintr-un mix de vase argintii, decorul floral situat la baza mesei fiind asimetric si elegant.

Ne-am bucurat sa le fim alaturi mirilor sa fim parte din povestea lor in aeasta zi minunata.