1 aprilie 2020

Maison DADOO | Nunta Castelul Banffy, Bontida

A Story of Romance

Cunoscut si sub denumirea de „Versailles-ul Transilvaniei”, Castelul Banffy de la Bonțida este una dintre bijuteriile arhitecturale ale tarii, . Complexul se afla in judetul Cluj si constructia lui a fost inceputa pe la jumatea secolului XV de catre familia Bánffy, dar a continuat sa fie extins inca cateva sute de ani. Castelul imbina mai multe stiluri arhitecturale printre care renascentist, baroc, dar si neoclasic si romantic.

Acesta a fost cadrul uneia dintre cele mai „de poveste” nunti pe care Maison DADOO si-a pus semnatura, aceea a unei importante figuri din online-ul romanesc, Alina Ceusan, si sotului ei Raul.

Tematica a fost una romantica, wild, cu aranjamente florale si decoruri in nuante de rosu aprins si accente aurii. Suprafata mare a spatiului a dictat o extindere a zonelor de interes incepand de la intrare, curtea interioara si cortul unde a fost organizata petrecerea si masa.

Ceremonia

Afara, in curtea castelului Banffy a avut loc si ceremonia, locatie unde a fost creat un setup de scaune de lemn tip Pilgrim, dispuse direct pe iarba, in stil teatru, si despartite pe centru de un covor rosu. Masa de oficiere a preotului a fost incadrata in fundal de o superba arcada de flori rosii si greenery, cu drapaje tot de culoare rosie. La baza scaunelor, de-a lungul covorului au fost amplasate decoruri florale in ton, iar la intrarea pe alee au fost pozitionate doua aranjamente de flori rosii de mari dimensiuni,  in pocale de piatra aurii pe coloane.

Zona de mese

Zona unde invitatii au putut lua masa a fost amplasata intr-un cort transparent, cu un setup logistic compus din mese rotunde cu fata de masa neagra, scaune tip Chiavari aurii. Pe mese au fost amplasate Centerpiece-uri florale de mari dimensiuni, montate pe sfesnice aurii de metal, florile fiind in aceeasi cromatica de rosu aprins. Accesoriile au fost complementare aurii (lumanari, tacamuri, etc)
In fata scenei unde a performat trupa o zona din tavanul cortului a fost imbracata cu flori rosii suspendate cu capul in jos, ca o ploaie de flori.

Alte zone de interes

Tot in cadrul evenimentului au mai fost punctate si alte zone de decor, precum un tunel de la intrare care a fost imbracat in greenery, o zona gen baldachin imbracat cu flori, balansoar si masuta-tocador toate accesorizate cu flori.

Din mixul de flori si plante folosite la Banffy putem enumera: trandafiri, lalele, bujori, garoafe, hortensii, ruscus, matthiola.